Sfântul Ludovic Maria de Monte Forti - Secretul admirabil al Rozariului - 39

Îl putem numi binecuvântat pe cel care, recitând Rugăciunea Domnească, cântărește cu atenție fiecare cuvânt, găsind în ele tot ce îi este necesar, tot ce își poate dori. Când recităm această rugăciune admirabilă, cucerim mai întâi inima lui Dumnezeu invocându-l cu dulcele nume al Tatălui. „Tatăl nostru”, cel mai duios dintre toți tații, atotputernic în creație, atot-admirabil în păstrarea ei, atot-iubitor în Providența Sa, atotbun și infinit de bun în răscumpărare. Dumnezeu este Tatăl nostru, suntem cu toții frați și surori, cerul este patria și moștenirea noastră. Nu este oare de ajuns ca El să ne inspire atât iubirea lui Dumnezeu, cât și iubirea aproapelui nostru și despărțirea de toate lucrurile pământești? Să iubim, așadar, un astfel de Tată și să-I spunem de o mie de ori: „Tatăl nostru care ești în ceruri”. Tu, care umpli cerul și pământul cu imensitatea esenței tale, care ești prezent pretutindeni, tu, care ești slava ta în sfinți, dreptatea ta în cei condamnați, harul tău în cei drepți, răbdarea ta în păcătoși, fă-ne să ne amintim mereu de originea noastră cerească, să trăim ca adevărații tăi copii, să tindem mereu numai către tine cu toată fervoarea dorințelor noastre. „Sfințească-se numele tău”. Numele Domnului este sfânt și cumplit, spune regele-profet, iar cerul, după Isaia, răsună de laudele pe care serafimii le aduc fără încetare sfințeniei Domnului, Dumnezeului oștirilor. Aici ne rugăm ca fiecare țară să cunoască și să adore atributele acestui Dumnezeu atât de mare și atât de sfânt, încât să fie cunoscut, iubit și adorat de păgâni, turci, evrei, barbari și toți necredincioșii; ca toate popoarele să-l slujească și să-l preaslăvească cu credință vie, speranță fermă, caritate arzătoare și renunțarea la toate erorile: în sfârșit, ca toate popoarele să fie sfinte pentru că el însuși este sfânt. „Vie împărăția ta”. Cu alte cuvinte, ca în sufletele noastre harul Tău să domnească în această viață, pentru ca după moartea noastră să merităm să domnim împreună cu Tine în Împărăția Ta, care este fericirea supremă și veșnică în care credem, nădăjduim și așteptăm – această fericire promisă nouă de bunătatea Tatălui, dobândită prin meritele Fiului și revelată prin lumina Duhului Sfânt. „Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ”. Fără îndoială, nimic nu poate scăpa de prevederile Providenței divine, care a prevăzut și a rânduit totul înainte de eveniment; niciun obstacol nu o poate împiedica de la scopul pe care și l-a pus înainte. Și când Îl rugăm pe Dumnezeu să se facă voia Lui, nu este pentru că ne temem, spune Tertulian, ca nimeni să nu împiedice în mod eficient executarea sfaturilor Sale, ci pentru că ne însușim cu smerenie la tot ceea ce El a binevoit să ne rânduiască, astfel încât să putem împlini întotdeauna și în toate lucrurile preasfânta Sa voință, care ne este cunoscută prin poruncile Sale, cu aceeași promptitudine, dragoste și statornicie cu care îngerii și cei fericiți Îl ascultă în cer.